Ma numesc Anca A. am 33 de ani si sunt din Bucuresti.
Povestea mea incepe undeva la inceputul anului 2006, intr-o vineri, 13 ianuarie, deloc o zi ghinionista cum multi dintre noi tind sa creada. Atunci mi-am intalnit prima si marea iubire iar de atunci pana in prezent viata ne-a daruit multe bucurii dar si incercari. Lectia pe care trebuie sa o invatam mereu e, ca toate ne sunt date pentru a cunoaste, a intelege, a te ridica si a-ti urma drumul altfel decat ai facut-o pana acum.
Ne-am dat seama ca nu putem unul fara celalalt si ne-am mutat imediat impreuna, eram temperamente diferite dar ne completam de minune si tot de minune ne si “tachinam”.
A fost punctul meu de sprijin, echilibrul meu, aripile care m-au invatat sa zbor, cel care m-a invatat sa zambesc si sa fiu un om mai bun. Dupa 6 luni in care am dormit pe canapea din biroul lui si inca 6 luni cu chirie, ne-am mutat impreuna cu bunicul sotului simtindu-ne practic deja o familie la inceput de drum. Astfel a aparut dorinta de a deveni parinti, de a avea primul copil, caci el stia din totdeauna ca vrea 5 copii, provenind dintr-o familie cu un tata musulman si cu zeci de verisori. In primul nostru an de relatie am facut greseala de a “ne feri”, dar nu asa cum ar fi “trebuit” ci intodeauna aveam grija de a nu uita “pastiluta anti bebe”.
Cand ne-am hotarat ca e timpul sa devenim parinti, si am observat ca dupa cateva luni nu se petrece minunea, am fost impreuna la o clinica medicala pentru analize amanuntite. Doctorii ne-au spus “sa trecem la treaba” ca totul a iesit bine, “ sa iau niste ovule si asta e”. Numai auzisem de ovule, nu stiam ce sunt acelea si cum se folosesc, iar dna dr mi-a transmis acest mesaj ca si cand ar fi spus sa “bei apa cand ti-e sete” dar parca in alta limba decat cea pe care o vorbisem pana atunci.
Multumiti de rezultat si totusi usor contrariati ne urmam cursul firesc al vietii, serviciu, acasa, seara se incheia cu povestile din razboi ale bunicului. Timpul trecea dar minunea nu aparea, atunci am cautat sa merg la o dna dr cat mai buna, care pe langa profesia de ginecolog stiam ca a tratat cu succes multe femei cu probleme grave de natura ginecologica.
Astfel a inceput sirul nesfarsit al tratamentelor, intai am vindecat Ureasplasma, am urmat un tratament impreuna, am luat antibiotice, vindecam, tratam si incercam si …nimic.
Inevitabil, a venit si dagnosticul care ne-a intristat si ne-a mahnit,”sterilitate primara” dar nu abandonam, mergeam inainte, in fiecare luna faceam stimulare ovariana si urmaream foliculii si endometrul. Ovulte trofice, Ova-Mit, Vit E Forte, Utrogestan, Polygymax, Indometacin, Elevit si chiar Polidin 7 zile. Hormoni, dureri, nervi, frustari … nu intelegeam de ce trebuie sa trec eu prin toate aceste incercari nefericite, in fond vroiam doar sa obtin o sarcina, nu cunosteam cazuri de femei care nu reusesc ci doar de sarcini obtinute la intamplare sau nedorite.
Dupa aproximativ 1 an de astfel de incercari, dna dr imi recomanda HSG ( histerosalpinografie ). Aleg iarasi cel mai bun medic, incerc prin toate relatiile sa ajung la el si sa obtin programare cat mai repede. Astfel pe 22.09.2010 sunt programata la dl dr Herghelegiu la Sp Euroclinic pt HSG. Interventia a fost extrem de dureroasa doar blandetea si bunatatea asistentelor mai atenua din frica si durere.
Dl dr ce mult laudat era total absent, vorbea cu nonsalanta despre urmatorul lui loc de munca, despre spitalul cel nou si despre dotarile sale iar eu eram doar parte din rutina lui de zi cu zi. La un moment dat chiar mi-a dat de inteles ca lacrimile il deranjeaza si nu ma caracterizeaza la varsta asta, de 29 ani.
Intre timp, de 1 an de zile, jumatatea mea imi devenise sot si mi-era si atunci la fel ca intodeauna aproape fizic si emotional.
Rezultatul a fost “bun”, trompele nu erau in totalitate infundate, stanga era putin obturata, pe de-o parte stiu ca plangeam si de frica ca daca sunt infundate numai pot fi desfunate si nu pot avea niciodata copii dar si pentru ca in sinea mea imi doream sa fie infundate, aceasta sa fie cauza, sa le desfundam imediat si calvarul sa ia sfarsit. Dar nu… unde mai era lectia mea de viata, unde mai imi intalneam destinul daca totul s-ar fi rezolvat aici? In fuga, dl dr continua sa ne spuna ca e posibil sa nu fim “ compatibili”. Atunci parca a fost prea mult, dar nu ce a spus m-a mahnit ci modul in care a spus acest lucru. Deja vroiam sa plec, sotul si soacra insistau sa mai stam sa obtinem si un alt fel de raspuns de la el sau chiar vreun tratament minune dar eu nu vroiam sa mai aud nimic, nu de la el.
Nu-l blamez, cumnata mea a nascut 2 copii minunati cu dl dr Herghelegiu, s-a purtat exemplar cu ea si a fost tare multumita dar eu in situatia mea aveam nevoie de un doctor profesionist care sa inteleaga situatia, sa-si asculte pacientul si sa interactioneze cu el, sa comunice eficient. Eu stiu ca atunci cand esti bun, cand esti profesionist, esti bun si profesionist si dincolo de sala de operatii.
Stiam si primisem incurajari de la asistente ca dupa HSG la o luna sau doua ramai insarcinata daca totul a decurs bine si trompele nu erau infundate. Mergeam cu incredere inainte, vroiam sa sterg din minte ce era rau si sa fiu optimista. Doar n-am suportat atata durere degeaba!
Lunile au trecut, mai mult de doua si minunea tot nu aparea in viata noastra, astfel am luat decizia de a opta pentru inseminare artficiala. Dupa multe forumuri citite si informatii despre doctori buni in domeniu am ajuns cu mare incredere la Medlife Grivita la dl dr Albu. Acolo dupa consultul psihologic de cuplu, analiza dosarului si o serie de investigatii extrem de amanuntite facute in zile diferite, plus schema de stimulare ovariana in vederea inseminarii intrauterine ( Femara, 2 comp/zi, Menopur 1 fiola ) timp de 7 zile, am ajuns sa optam pentru o mai mare siguranta la dubla inseminare. Endometrul si foliculii erau in parametrii buni, sperma sotului foarte buna, biologul ne spunea ca exista riscul de sarcina gemelara iar noi chiar ajunsesem sa credem ca vom obtine sarcina mult dorita si chiar ne doream gemeni J
Au urmat doua saptamani de asteptare foarte lungi, cu mari emotii asteptam rezultatul on line si verificam cat mai des, stiu ca eram amandoi la serviciu doar fizic ca sufleteste nu ne putea gandi sau concentra la altceva. Si rezultatul a venit, sotul a citit prima data, NEGATIV … pentru prima data l-am vazut mai afectat ca oricand si a lasat sa se vada acest lucru. Era 29 martie 2011, pe 30 martie urma sa implinesc 30 de ani. In acea dupa amiaza imediat dupa rezultat, m-am scuzat, am anuntat o colega de rezultat, si am plecat …m-am intalnit cu sotul si am mers cu masina la locul nostru din parcul Tineretului. Am stat impreuna, am plans si am dat frau liber sentimentelor acumulate, neimplinirii noastre, ce puteam face mai mult…ne plangeam nefericirea, neimplinirea.
Intorcandu-ma un pic inapoi, in 30 martie 2009 atunci o consideram o ironie, azi il consider un cadou de suflet, nepretuit, cumnata mea ne anunta ca este insarcinata, desi era de cateva luni impreuna cu prietenul ei si pe care nu ajunsesem sa-l cunoastem foarte bine. Cu toti i-am considerat inconstienti iar mie mi se parea nedrept….dar cum a aparut nepotelul Darius in viata noastra, pentru ca nimic nu e intamplator si viata si povestea mea o va dovedi cu timpul, la cel mai frumos mod cu putinta.
In 2009 mama m-a anuntat ca o vecina de-a noastra a reusit sa obtina o sarcina la o varsta inaintata si fara ca medicii sa ii mai poata da vreo sansa, prin rugaciune. A mers la biserica Sf Spiridon cel Vechi, la Parintele Iordache, s-a rugat, a tinut canonul dat de Parinte si imediat dupa in prima luna a ramas insarcinata…ce minune, ce bucurie. Am considerat ca e un semn pentru mine.
Am urmat intocmai acelasi drum, am prins mare drag de bisericuta mica dar atat de incapatoare in inimile noastre, de moastele Sf Spiridon, de harul Parintelui Iordache, de slujbele de duminica. Invatam multe de la predica, cantam impreuna cu toata biserica Slujba Invierii, eram ca intr-o familie. Plecam de la serviciu cat mai repede sa pot ajunge in fiecare luni, miercuri si vineri la Acatistul de seara. Cand nu puteam intra, stateam langa stalpii de afara si imbratisam in gand biserica. Am urmat canonul cum am putut, era alcatuit din mai multe Acatiste si eram tare obositi seara dupa serviciu, asa au aparut frustarile si chiar certurile. Era o incercare…intr-una din zile, una din doamnele care tinea acest canon, anunta in fata bisericii alaturi de Parinte ca s-a intamplat minunea, e insarcinata. Am izbucnit in lacrimi, ma bucuram si o invidiam dar credeam si mai tare in puterea Sf Spiridon. Ea merita, se ruga cu mult har, cu multa rabdare, cu multa daruire.
Intre timp sotul imi facuse o surpriza, cumparase bilete de avion pentru Amsterdam, dar eu am spus nu, sa nu plecam de la biserica, sa tinem canonul si postul si vom merge noi alta data. M-a inteles, mi-a acceptat alegerea, doar il asigurasem ca asa vom obtine si noi o sarcina, bebele cel mult dorit.
Cele 40 de zile de post si rugaciune au trecut, si in saptamana imediat de dupa Paste, saptamana luminata ne-am mutat lasand zugravii sa sparga peretii si sa reamenajeze toata casa. Eram in asteptarea marii minuni, dar in sinea mea stiam ca nu se va intampla, simteam ca am facut totul din disperare, ca trebuie facut, trebuie incercat orice. Tot ce a reiesit bun din aceasta noua incercare, a fost apropierea de Dumnezeu si de biserica.
Timpul iar trecea, minunea nu se petrecea…in marea mea cautare pe internet dupa doctori, solutii, cazuri asemanatoare, forumuri cu femei care trec prin ce trec si eu …am citit despre Sovata si despre cat de mult ajuta in obtinerea unei sarcini apa sarata si tratamentul cu namol.
Desi sotul vroia sa plecam din tara in concediu, m-a ascultat si de data aceasta si am optat pentru Sovata, un tratament de 2 saptamani convinsi ca si altii ca rata de succes este de 90%. Multe exemple de femei care au obtinut o sarcina dupa Sovata circulau pe net, cum sa nu crezi, cum sa nu te agati si de aceasta incercare. N-aveam nimic de pierdut, ci doar de castigat.
Mergeam la tratament, la impachetarile cu namol si ma rugam, stiam ca daca spun de mai multe ori, de 7 sau de 9 ori Tatal Nostru, Doamne-Doamne ne va ajuta.
In urma controlului ginecologic de la Sovata, dna dr ne-a spus ca in cazul nostru si stresul poate fi o cauza a infertilitatii. Amandoi aveam functii care ne solicitau si ne responsabilizau, eu eram tare implicata si stresata, nu stiam sa fac diferenta ca problemele de serviciu raman la serviciu, daca era nevoie faceam si munca sefului dar si a colegului. Nu fumam si nu ieseam in pauza de tigara alaturi de colegi, de multe ori mancam pe birou, sau stateam seara tarziu sa prind linistea.
Am recunoscut ca si stresul poate fi o cauza si imi propusesem sa am mai multa grija de mine. Cand m-am intors la serviciu, in doua saptamani totul era schimbat, eu nu am fost anuntata ca postul meu se schimbase si trebuia sa fac mai mult munca operationala de birou decat sa ma mai implic in managementul, conducerea si dezvoltarea echipei. M-am simtit tradata, dezamagita, injunghiata pe la spate. Mi-am sunat sotul si l-am intrebat daca ma sustine in alegerea mea acea de a-mi da demisia in urma schimbarilor facute, pana la urma m-ar fi ajutat, mi-am spus ca voi sta 1 an acasa fara stres ca daca aceasta este cauza sigur ne va ajuta. M-a inteles pentru a cata oara…si astfel in August 2011 invatam ca poti sta acasa o zi intreaga, ca poti dormi mai mult, poti citi. Ne facusem un obicei din a iesi cat mai des in parc si de a fi mai linistiti. Ne mutasem cu chirie de cateva luni pentru ca bunicul avea nevoie de insotitor permanent la varsta de 91 ani iar noi de intimitate si spatiu.
Cu o luna inainte de a-mi da demisia, am aflat de la o veche colega si prietena de la un fost loc de munca ca este insarcinata in doua luni…am intrebat-o, “cum ai reusit?” …raspunsul a venit ca un fulger “ prin rugaciune” …eu nu reusisem nici asa.
Astfel, am reluat legatura, mi-a spus ca ea si sotul ei au tinut un canon de Rugaciune la Icoana Maicii Domnului, dar au mers si la un dr foarte bun. In cazul lor amandoi erau diagnosticati cu sterilitate. Acest doctor alaturi de Bunul Dumnezeu a facut reale minuni cu ei amandoi, ca dupa o luna de investigatii, interventii si tratament, ea a obtinut sarcina multa dorita la 35 ani dupa 7 ani de incercari, inseminari, etc.
In toamna anului 2011, prin recomandare am ajuns la Promed la dl dr Tarig, ne-a citit dosarul, ne-a ascultat povestea, ne-a simtit dorinta. Ne-am impacat cu ideea ca ce am facut pana acum a fost incomplet si am mers cu incredere inainte alaturi de dl dr. Ceea ce pana acum am crezut ca le-am facut pe toate, a fost nimic pe langa ceea ce a urmat, ce am simtit, ce am trait ….
Marea provocare acum urmeaza, dorinta noastra de a avea un copil crestea cu fiecare zi, cu fiecare speranta, cu fiecare analiza, ecografie, tratament….toate erau la un alt nivel.
Si au inceput…..
Picioruse jucause 